Piele uscata vs piele deshidratata: cum le recunosti pentru o ingrijire adecvata
Simti ca pielea ta nu mai arata si nu se simte asa cum iti doresti? Poate te confrunti cu disconfort, mancarimi sau chiar o senzatie de arsura, insa nu esti sigura daca aceasta este uscata sau deshidratata. Desi aceste notiuni par identice la prima vedere, fiind folosite interschimbabil in multe cazuri, ele sunt, de fapt, foarte diferite si necesita abordari distincte. Pielea poate fi, in acelasi timp, atat uscata, cat si deshidratata? Descopera raspunsul la aceasta intrebare in acest articol, unde iti vom explica diferentele dintre cele doua concepte, precum si ce obiceiuri si metode poti adopta pentru a-i oferi pielii tale ingrijirea de care are nevoie.
Cuprins:
- Ce este pielea uscata si cum poti sa o recunosti
- Care sunt principalele cauze ale pielii uscate
- Ce este pielea deshidratata si cum poti sa o recunosti
- Care sunt principalele cauze ale pielii deshidratate
- Care sunt Ingredientele benefice pentru îngrijirea pielii uscate
- Care sunt ingredientele potrivite pentru pielea deshidratata
- Cum ingrijim corect pielea uscata
- Cum ingrijim adecvat pielea deshidratata
Ce este pielea uscata si cum poti sa o recunosti
Aceasta face parte dintre cele cinci tipuri principale de piele, pe langa cea grasa, mixta, normala si sensibila, adica este o particularitate individuala pe care o poti mosteni genetic. Pielea uscata este caracterizata de lipsa de lipide la nivelul barierei cutanate. Stratul exterior al pielii, epiderma, nu beneficiaza de o cantitate suficienta de sebum, uleiul natural produs de glandele sebacee, si de aceea este dificil sa-si mentina un nivel adecvat de hidratare si sa se protejeze de factorii agresivi externi, in absenta unei ingrijiri corespunzatoare.
Este usor sa o recunosti, daca te ghidezi dupa urmatoarele manifestari:
- aspect de piele solzoasa
- senzatie de „piele care tine”
- risc crescut de iritatie si roseata
- descuamare
- aspect tern.
Dacă pielea ta este caracterizata de aceste simptome, cel mai probabil este uscata.
Care sunt principalele cauze ale pielii uscate
O caracteristica permanenta a pielii, uscaciunea cutanata este cauzata, dupa cum am mentionat anterior, de o disfunctie a glandelor sebacee, care face ca productia de lipide sa fie insuficienta. Aceasta disfunctie este, de obicei, mostenita genetic, dar poate fi si patologica, printre cauze numarandu-se unele afectiuni, ca cele tiroidiene sau dermatita atopica.
Pielea uscata comuna poate fi si o consecinta:
- a procesului natural de imbatranire, care face ca productia de sebum sa scada
- a expunerii necontrolate la radiatiile UV ori la temperaturi extreme
- a folosirii unor produse de curatare ori ingrijire prea agresive ori iritante
- a administrarii unor medicamente, precum cele contra acneei
- a dusurilor si bailor frecvente prelungite cu apa foarte fierbinte
- a utilizarii unor surse de incalzire ce reduc nivelul de umiditate din aer, precum centrala termica, soba sau aerul conditionat
- a unor deficiente nutritionale, in special de vitaminele A, B3 si D si de minerale - zinc si fier.
Ce boli ascunde pielea uscata
Pielea uscata este o conditie permanenta, care poate fi tinuta sub control printr-o rutina de ingrijire adecvata, insa, uneori, ea poate semnaliza prezenta unor boli ce necesita atentie sporita si un tratament personalizat. Pe lista afectiunilor medicale asociate deseori cu o piele uscata si foarte uscata se regasesc:
Dermatita atopica
O afectiune cronica a pielii, aceasta se manifesta prin episoade repetate de inflamatie, prurit intens si zone foarte uscate. Pielea atopica are tendinta de a deveni aspra, rosie, uscata, iritata, sensibila si crapata. In cazurile severe, poti observa ca zonele afectate pot dezvolta cruste si pot chiar sangera din pricina scarpinatului excesiv. Cauzele dermatitei atopice nu sunt pe deplin cunoscute, dar se stie ca acest tip de piele are o bariera lipidica deteriorata. Nu exista un tratament care sa vindece aceasta afectiune, dar exista anumite metode prin care o poti tine sub control, sub indrumarea unui medic dermatolog. Spre exemplu, poti folosi o crema pentru piele uscata in fiecare zi, pentru hidratare adecvata.
Dermatita de contact
Aceasta este cauzata de raspunsul natural al sistemului imunitar, atunci cand pielea intra in contact cu un alergen. Roseata, uscaciunea, mancarimile si, in cazuri mai severe, vezicule pline cu lichid pot aparea in zonele afectate de dermatita. Si in acest caz este nevoie de o indrumare a unui medic dermatolog.
Psoriazisul
Psoriazisul este o afectiune autoimuna cronica, ce debuteaza cu mici umflaturi, care cresc treptat in dimensiune si dezvolta un strat solzos la suprafata. Aceste placi pot avea grade diferite de severitate si sunt caracterizate printr-o piele ingrosata, cu decolorari si acoperita de scuame care se desprind usor. Pe langa manifestarile cutanate vizibile, poti experimenta si alte simptome suparatoare, precum mancarime intensa, durere locala, piele uscata si crapata.
Ihtioza
Denumirea reuneste un grup complex de afectiuni cutanate genetice rare, iar printre simptome se numara aspectul iesit din comun al pielii, care aminteste de solzii unui peste. Boala este asociata cu o bariera cutanata slabita, care nu mai poate retine umiditatea eficient, ceea ce duce la uscarea si descuamarea pielii.
Ce este pielea deshidratata si cum poti sa o recunosti
Corpul uman este alcatuit din apa in proportie de aproximativ 60%, acest element fiind esential pentru buna functionare a tuturor organelor, inclusiv a pielii. In momentul in care celulele nu primesc o cantitate suficienta de apa, apare fenomenul de deshidratare - o conditie temporara si reversibila, care poate afecta orice tip de piele, indiferent ca aceasta este uscata, grasa, sensibila sau normala.
In cazul in care bariera cutanata este compromisa, simpla crestere a consumului de apa nu este suficienta pentru a rezolva problema pielii deshidratate. Din contra, este necesar sa incepi sa folosesti regulat anumite produse specifice de ingrijire, precum o crema de corp pentru piele foarte uscata, care sa ajute la mentinerea umiditatii in stratul cornos al epidermei.
Poti recunoaste relativ usor pielea deshidratata de pe corp si fata. Principalele semne includ:
- senzatia de mancarime si disconfort, in special dupa ce te speli
- pierderea elasticitatii naturale
- aspectul tern
- aparitia ridurilor si a liniilor fine de expresie.
Un mod simplu de a verifica daca ai pielea deshidratata este testul de ciupire. Prinde usor, intre doua degete, pielea de pe obraz, abdomen, piept sau dosul mainii si tine apasat timp de cateva secunde. Daca aceasta revine la forma initiala in mai putin de trei secunde, nivelul de hidratare este, cel mai probabil, adecvat. In caz contrar, este posibil sa te confrunti cu deshidratare. Pentru o evaluare mai precisa, poti consulta medicul dermatolog.
Care sunt principalele cauze ale pielii deshidratate
Deshidratarea pielii poate fi cauzata de factorii de mediu externi si de stilul nostru de viata. Iata care sunt principalele cauze ale pielii deshidratate:
- expunerea prelungita la soare si vant puternic
- climatul uscat, fie natural in zonele aride, fie creat de sistemele de incalzire sau aer conditionat
- schimbarile bruste de temperatura
- arsuri solare sau insolatie
- consumul insuficient de apa
- exfolierea excesiva sau frecventa a pielii
- dusurile cu apa fierbinte
- lipsa unui somn de calitate
- consumul excesiv de alcool si cofeina
- nivel ridicat de stres prelungit
- activitate fizica intensa, fara hidratare
- afectiuni medicale.
Care sunt ingredientele benefice pentru ingrijirea pielii uscate
Uscaciunea cutanata poate fi gestionata cu ajutorul unor produse de ingrijire cu rol emolient, dar si hidratant, care sa refaca si sa mentina filmul hidrolipidic, ce actioneaza ca o bariera, protejand pielea de factorii agresivi externi.
Printre ingredientele benefice pe care poti miza se numara:
- acidul hialuronic - o molecula care poate retine de pana la o mie de ori greutatea sa in apa, acidul hialuronic este un element des intalnit in formula produselor cosmetice hidratante si emoliente. Este apreciat, mai ales, pentru proprietatea sa extraordinara de a mentine umiditatea in interiorul celulelor din straturile superioare ale pielii
- ceramidele - lipide prezente in mod natural in organism, ceramidele reprezinta pana la 40% din epiderma. Motivul pentru care ar trebui sa le acorzi atentie, este ca au capacitatea de a retine umiditatea si de a preveni patrunderea microbilor in corp
- untul de shea - un ingredient bogat, care vine la pachet cu o multime de proprietati benefice pentru pielea uscata si nu numai, untul de shea este recunoscut pentru capacitatea sa intensa de hidratare. Mai mult, prin efectele sale antiinflamatoare si antioxidante, protejeaza celule pielii de radicalii liberi si minimizeaza iritatiile
- lanolina - clasificat drept un ingredient hidratant ocluziv, lanolina are capacitatea de a incetini pierderile de apa de la nivelul celulelor cutanate. Interesanta este compozitia sa, care se aseamana cu sebumul produs in mod natural de organism
- uleiul din nuci si seminte - daca ai pielea uscata si suferi de mancarimi, uleiul de cocos poate fi un ingredient excelent de ingrijire, deoarece ofera hidratare intensa, alaturi de proprietatile sale antimicrobiene. In egala masura, uleiul de migdale are un continut bogat de nutrienti, precum minerale, vitamine, acizi grasi si antioxidanti, in timp ce cel de canepa poate ajuta la gestionarea pielii atopice, datorita continutul de acizi grasi Omega 6 si 3
- uleiurile vegetale - uleiul de jojoba este un ingredient umectant, adica pastreaza apa in straturile superioare ale pielii, iar cel de macese reduce disconfortul cauzat de iritatie si roseata.
⏩ Citeste mai departe cum poti sa incluzi acidul hialuronic in rutina de ingrijire zilnica a pielii
Care sunt ingredientele potrivite pentru pielea deshidratata
Ingrijirea corespunzatoare a pielii deshidratate consta in alegerea unor produse care sa contina ingrediente capabile sa ofere hidratarea intensa necesara, dar si lipide, care sa impiedice pierderea de umiditate. Daca ai pielea deshidratata, poti folosi ingredientele intens hidratante mentionate mai sus, dar si:
- glicerina - un ingredient umectant des intalnit in numeroase produse cosmetice, glicerina iese in evidenta prin numeroasele roluri pe care le indeplineste. Acest compus imbunatateste bariera de protectie a pielii, hidrateaza epiderma si accelereaza procesul de vindecare a ranilor
- aloe vera - consistenta sa aparte, sub forma de gel, face ca aloe vera sa fie un ingredient recomandat pentru toate tipurile de piele, intrucat se absoarbe foarte usor. Poate ajuta la mentinerea umiditatii in interiorul celulelor, calmeaza iritatiile, previne roseata si infectiile
- acidul lactic - unul dintre cei mai cunoscuti alfa-hidroxi acizi (AHA), acidul lactic indeparteaza delicat celulele moarte de la nivelul pielii, in timp ce ofera hidratarea optima, prin faptul ca favorizeaza productia de colagen
- acidul citric - un alt compus care face parte din clasa AHA, acidul citric mentine pH-ul natural al pielii, ceea ce inseamna ca protejeaza bariera lipidica.
⏩ Descopera cremele, balsamurile, lotiunile si unturile de corp din gama Superfood de la Garnier. Aceste produse sunt destinate atat pentru a repara pielea uscata pe picioare, maini si corp, cat si pentru a furniza hidratarea necesara pentru o piele deshidratata.
Cum ingrijim corect pielea uscata
Gestionarea pielii uscate si a celei deshidratate devine mai usoara dupa ce ai vazut care sunt diferentele dintre ele si ingredientele cele mai potrivite pe care sa le alegi pentru rutina de ingrijire. Pentru pielea uscata, produsele cosmetice trebuie sa fie bogate in ingrediente active emoliente si umectante, pentru a-i mentine echilibrul.
Rutina de ingrijire potrivita pentru o piele uscata consta in urmatorii pasi:
Curatarea blanda
Curatarea este o etapa de baza in orice rutina de ingrijire a corpului. Este recomandat sa te speli cu apa calduta, nu fierbinte, si sa folosesti un produs de curatare bogat in ingrediente hidratante si emoliente. Dupa dus, elimina delicat, prin tapotare, excesul de apa cu un prosop curat din bumbac.
Folosirea cremelor intens hidratante
Imediat dupa dus, include in ritualul tau produse cosmetice intens hidratante si emoliente, care pot sa pastreze umiditatea in interior si sa sprijine sanatatea barierei cutanate. Crema de corp hidratanta Superfood Mango + Vitamina C este recomandata daca ai o piele uscata cu aspect tern, deoarece vitamina C ofera un efect de luminozitate, iar lotiunea de corp Garnier Body Superfood cu Aloe are o formula pe baza de nutrienti hidratanti si magneziu - PCA, un mineral recunoscut pentru capacitatea de calmare.
Daca esti in cautarea unei solutii optime pentru pielea foarte uscata, untul de corp Garnier Body Superfood Cacao hidrateaza pana la 10 straturi ale pielii si are un continut bogat in ceramide, un ingredient cu proprietati reparatoare. In schimb, pentru o piele sensibila predispusa la uscaciune, balsamul de corp hidratant Superfood lapte de ovaz + fractii probiotice este un produs hipoalergenic, cu 98% ingrediente de origine naturala, capabile sa repare bariera cutanata.
Pentru o rutina completa, alege balsamul de maini Garnier Body Superfood Cacao + Ceramide, care hidrateaza pielea foarte uscata timp de aproximativ 48 de ore, sau balsamul de maini Superfood Avocado + Omega 6, rezistent la spalare.
Folosirea unui produs de protectie solara
Pentru ca radiatiile ultraviolete sunt prezente indiferent de anotimp, aplicarea unui produs de protectie solara pe fata, urechi, gat, maini, picioare si restul zonelor de piele expusa ajuta la protejarea barierei cutanate, previne imbatranirea prematura, arsurile solare si uscarea excesiva.
Cum ingrijim adecvat pielea deshidratata
Asemenea pielii uscate si foarte uscate, cea deshidratata are nevoie de o rutina bine pusa la punct, care sa includa atat masuri de ingrijire externa, cat si obiceiuri sanatoase in viata de zi cu zi. Rutina de ingrijire este similara celei pentru pielea uscata sau foarte uscata a corpului. Pielea deshidratata are in principal nevoie de apa si problema poate fi gestionata cu ajutorul cremelor si lotiunilor intens hidratante. In plus, daca ai pielea deshidratata:
- evita dusurile fierbinti si prelungite
- alege produse de curatare delicate, fara sulfati, parabeni sau parfumuri agresive
- foloseste intotdeauna produse cu ingrediente umectante, precum acidul hialuronic care se gaseste in gel-crema de corp Garnier Body Superfood pepene
- foloseste o crema cu protectie solara, chiar si in timpul iernii
- consuma cat mai multa apa in timpul zilei, dar si alimente hidratante precum fructele si legumele
- limiteaza consumul de alcool si cafea, deoarece pot deshidrata pielea
- asigura-te ca dormi suficient, cel putin sapte ore in fiecare noapte, pentru ca pielea sa se regenereze.
Cu siguranta, este usor de remarcat faptul ca pielea uscata si cea deshidratata impart o serie de caracteristici, dar, in acelasi timp, diferentele dintre cele doua sunt cheia pentru crearea unei rutine de ingrijire corespunzatoare. Asadar, pe masura ce inveti sa iti intelegi pielea, vei putea sa alegi corect produsele necesare, pentru mentinerea aspectului ei sanatos si luminos.
Surse:
https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/dry-vs-dehydrated
https://www.healthline.com/health/dehydrated-skin#bottom-line
https://www.healthline.com/health/dry-skin#causes
https://www.medicalnewstoday.com/articles/dehydrated-skin#symptoms
Sursa foto: Freepik.com